1. Cine suntem

Valorile noastre

Partener activ

GLOBAL Performace este o companie de talie mijlocie, prin urmare, vă garantăm o colaborare de încredere prin care ne angajăm să dezvoltăm un parteneriat pe termen lung, atât cu colaboratorii noștri cât și cu clienții noștri. Primul nostru obiectiv este acela de a satisface nevoile partenerilor noștri în fiecare zi, cu profesionalism, comunicare și capacitate de reacție.

Transparenta

Furnizând un serviciu în care încrederea este indispensabilă, acționăm cu onestitate și transparență în toate circumstanțele. Atât cu privire la aspectele juridice cât și la cele financiare, vă punem la dispoziție toate garanțiile necesare și răspundem tuturor solicitărilor. Datorită acestui aspect, rămânem un jucător important în domeniul nostru și clienții noștri nu sunt doar clienți, ci reali parteneri.

Respect

Respectul este pentru GLOBAL Performance o valoare primordială pe care o punem în aplicare în relația cu clienții noștri. Fiind temelia unor bune relații profesionale și comerciale, acordăm o importanță deosebită acestui aspect.

Eficientizare

Pentru că o recrutare reușită este o recrutare profitabilă pentru toată lumea implicată, nevoile clienților noștri cât și cele ale candidaților, rămân prioritățile noastre, garantând într-un final compatibilitatea între nevoile partenerilor și competențele angajaților.
De asemenea, pentru că satisfacția dumneavoastră este scopul nostru, am implementat soluții personalizate și gata de utilizare pentru a satisface cel mai bine așteptările și nevoile dumneavoastră.

Referinte

2. RECRUTARE & SELECTIE

Procedura

GLOBAL Performance derulează procesul de recrutare pană la integrarea candidatului în cadrul societații cliente.
Noi folosim, ca parte a serviciului nostru, instrumentele cele mai adecvate pentru cercetare și selecție: abordare directă, baze de date, rețele de companii și instituții, site-uri web, anunțuri în ziare locale și naționale, interviuri colective și/sau individuale.
Ne angajăm să urmărim un proces de recrutare și de selecție participativ și adaptat nevoilor dumneavoastră
după următoarele criterii :

1.
STUDIU PRELIMINAR

Studierea și descrierea postului.

Definirea profilului candidatului.

2.
CĂUTAREA CANDIDAȚILOR

Redactarea și publicarea de anunțuri în mass-media.

Căutarea în diferite baze de date și în cadrul rețelelor noastre.

Analiza dosarelor candidaților.

3.
evaluarea candidaților

Interviu telefonic preliminar și, ulterior, interviu aprofundat cu candidații care corespund cel mai bine exigențelor postului și care manifestă interes și motivație.

Redactarea unei note de sinteză despre fiecare candidat în parte.

Prezentarea candidaților pertinenți.

4.
URMĂRIREA INTEGRĂRII PERSOANEI RECRUTATE

Pentru fiecare persoană recrutată, oferim o perioadă de garanție (stabilită după caz). Pe parcursul acestei perioade, în cazul în care candidatul pleacă sau se dovedește a fi necorespunzător așteptărilor dumneavoastră, vom relua procesul de recrutare pentru a vă oferi un înlocuitor în cel mai scurt timp posibil și fără costuri suplimentare.

Principalele domenii de recrutare

constructii
industrie
inginerie
office
personal horeca
vanzari
transport & logistica

3. oferte de munca

dulgher

Montare panouri metalice (Sateco, Cosmos),Turnare beton Decofrare, Citire plan

zidar

Experienta cu diverse materiale de constructii: caramida, boltari, agglo-uri, beton celular (Ytong, Siporex) si diverse tipuri de mortar. Citire plan

sudor – fierar

Citire plan Fier
Sudura MIG/MAG

montator izolatie termica

Instalație materiale izolante pe țevi calde, reci sau cu abur sau pe pereți, podele, acoperișuri pentru a le proteja de căldură, frig, îngheț și umiditate.

4. formular de contact

Contactează-ne

Adresa : 
GLOBAL PERFORMANCE S.R.L.
Calea Floreasca 175
Bucuresti – Sector 1
ROMANIA
Telefon : 0745.99.74.28
  • Max. file size: 25 MB.